6/01/2009

Viitorul Romaniei este pe maini bune....

In urma cu trei ani de zile am inceput o frumoasa aventura: cursuri cu elevii de liceu. Ca trainer sunt poate cele mai frumoase experiente pe care le-am trait. Entuziasmul lor este molipsitor. Sunt avizi de informatie, isi doresc sa reuseasca in viata, au obiective si tintesc spre teluri inalte. Mi-e tare drag de ei, cu multi am pastrat legatura, imi impartasesc reusitele si ne bucuram impreuna.
Sunt la varsta la care totul este posibil si pot sa-si faureasca prin propriile forte un drum in viata. Ma uimeste de fiecare data maturitatea cu care abordeaza orice subiect.
Viitorul acestui meleag este in mainile lor si sigur este pe maini bune. Au profesori care-i iubesc, care-i asculta, ii inteleg, au rabdare cu ei si care pun caramida dupa caramida la temelia dezvoltarii lor. Dar… au si profesori care-i critica, ii demotiveaza, ii trateaza cu dispret.
Molecule, drogati, nesimtiti, golani si vagabonzi sunt apelative cu care sunt apelati si demoralizati. Cu toate acestea ei merg inainte… cu incurajari sau in ciuda criticii.
Imi spuneau ca daca toti profesorii le-ar inocula la scoala sentimentul de insemnatate si le-ar releva faptul ca reprezinta o parte importanta din familie si comunitate, ca sunt ascultati si se pune pret pe parerile lor atunci ar simti ca in fiecare zi au facut ceva care a contat cu adevarat. Perioada in care am lucrat cu ei am constatat ca in fiecare dimineata erau plini de energie, avizi sa invete lucruri noi si constienti ca fac parte dintr-o lume in care au un rol important de jucat. Am constatat ca au simtul umorului, ca sunt inteligenti si cred in Dumnezeu. Au teluri in viata si modelele pe care le admira si care nu sunt neaparat miliardari de carton, fotomodele sau vedete aparute peste noapte. Ii intreb pe cine pretuiesc si admira in viata si de multe ori ma uimesc cu raspunsurile lor: ,,bunicul”, “unchiul”, “un prieten”, “parintii mei care muncesc si se sacrifica ca noua copiilor sa nu ne lipseasca nimic”. Acestea sunt raspunsurile frecvente pe care le primesc. Dezbatem cu ei subiecte pe care le facem deobicei cu angajati experimentati sau cu manageri pe diverse ierarhii. Initial reactiile au fost neasteptate pentru noi. Motivatia si entuziasmul lor sunt fenomenale, trateaza fiecare exercitiu cu seriozitate, lucreaza in echipa, isi impartasesc propriile idei si abia asteapta sa gaseasca impreuna concluzii care sa le fie invataminte pentru viata de zi cu zi. In loc sa stea si sa-l asculte pe profesor care le preda in fata clasei, ei pot invata mult mai rapid daca-si pot impartasi ideile, alaturi de ceilalti, intr-un mediu atractiv si prietenos. Cooperarea, toleranta, respectul si responsabilitatea se dezvolta intr-un mediu participativ. Disciplina autoritara si nonprofesionalismul catorva( pentru ca exista o multime de dascali in scolile si facultatile din Romania care isi fac munca cu pasiune si profesionalism) risipeste extrem de multa energie in scolile noastre obligandu-i pe elevi sa stea in banci si sa primeasca informatia cu palnia. Ar trebui sa-i lasam sa ia , din cand in cand “controlul orelor educationale” . Sunt dornici sa dezbata, sa invete lucruri practice si sa primeasca raspunsuri la intrebari de genul: “de ce”, “cand”, “ce” si “cum”. Construindu-le o atmosfera participativa si implicandu-i, ei vor deveni mai tarziu cetateni capabili sa ia decizii mature, sa puna intrebari si sa gaseasca raspunsuri, gata sa-si ajute semenii intr-un mod eficent dar cu intelegere.
Viitorul este in mainile lor. Si…este pe maini bune!