Locoenentul Blandford intr-o zi a mers la biblioteca, dorea sa citeasca o carte. In tabara de antrenament din Florida fusesera trimise mii de carti de la oameni din toata America. A ales Sclavie Umana.
Printre randurile cartii se aflau observatii facute de catre o femeie. Nu-i placusera niciodata observatiile facute printre randurile cartilor , dar aceste observatii erau cu totul diferite. Nu crezuse niciodata ca o femeie poate patrunde in inima unui barbat cu atata blandete si intelegere.
Cartea avea o eticheta cu numele posesoarei: Hollis Meynell. El a facut rost de o carte de telefon a abonatilor din New York si i-a gasit adresa.
I-a scris si ea i-a raspuns. A doua zi el a trebuit sa se imbarce, dar au continuat sa-si scrie. Timp de 13 luni au continuat sa-si scrie si intre timp dragostea parea ca se infiripase intre ei. Ea refuzase toate insistentele lui de a-i trimite fotografii. Un lucru rau, desigur, dar ea ii oferise urmatoarea explicatie:
“ Daca sentimentele tale pentru mine au o substanta reala si se bazeaza pe sinceritate, nu cred ca mai are importanta cum arat. Sa spunem ca sunt frumoasa! As fi mereu obsedata ca dragostea ta are ca fundament doar frumusetea mea si acest lucru m-ar dezgusta. Sa spunem ca as fi neatragatoare ( si trebuie sa admiti ca acest lucru pare mult mai aproape de realitate). Atunci as crede ca-mi scrii doar pentru ca te simti singur si nu ai pe cineva alaturi. Cand vei veni la New York, ne vom intalni si atunci vei lua o hotarare.”
Urma intalnirea. Hollis Meynell, trebuia sa aibe 30 de ani si sa il astepte, la ora 18 punct, langa biroul de informatii cu un trandafir rosu la rever.
El a ajuns primul, era 18 fara doua minute cand a vazut-o venind spre el. Era inalta,zvelta, iar parul ei blond ii atarna in bucle, acoperindu-i urechile delicate. Avea ochii albastri ca florile si buze frumoase si imbietoare. Imbracata intr-un costum vernil, parea intruchiparea primaverii.
El porni catre ea nemaiobservand ca nu purta nici un trandafir, iar cand se apropie, pe buze ii inflori un zambet provocator.
“Imi blochezi drumul soldat?” murmura ea. Fara sa-si dea seama mai facu un pas spre ea.
Apoi o vazu insa pe Hollis Meynell. Era chiar in spatele fetei si era o femeie de peste 40 de ani, cu parul grizonat strans la spate si acoperit de o palarie veche. Era mai mult decat durdulie, iar picioarele erau incaltate in niste pantofi cu tocul jos. Dar purta la reverul hainei ei cafenii un trandafir rosu.
Fata in costum vernil trecu repede pe langa el. Blanford se simti parca rupt in doua, asa de mare era dorinta lui de a o urma pe fata aceea, dar la fel de arzatoare era si dorinta de a o cunoaste pe femeia al carei spirit il insotise in permanenta si-l ajutase de nenumarate ori.
Locotenentul Bladford nu mai ezita nici o clipa. Poate ca nu va mai fi vorba de dragoste-dar poate vor avea parte de ceva mul mai valoros- de o prietenie pentru care el ii era deja si avea sa-i fie mereu recunoscator. Isi indrepta umerii lati, o saluta, desi chiar si atunci cand ii vorbea simtea cu tarie gustul amar al dezamagirii.
“Sunt locotenentul John Bladford si dvs trebuie sa fiti domnisoara Meynell. Ma bucur ca ne-am intalnit. Pot sa va invit la masa? Chipul femeii se lumina deodata intr-un zambet plin de toleranta.
“ Nu prea stiu despre ce este vorba, fiule-raspunse ea. Dar tanara in costum vernil, care tocmai a trecut pe langa noi, m-a rugat sa-mi pun acest trandafir la haina. Si mi-a spus ca daca o sa ma inviti la masa- sa-ti spun ca te asteapta in restaurantul acela mare de vis-a-vis. Mi-a spus ca acesta este un fel de test. Am si eu doi baieti in armata Unchiului Sam, asa ca nu ma deranjaza daca iti pot face un serviciu.
Sulamith Ish-Kishor
Printre randurile cartii se aflau observatii facute de catre o femeie. Nu-i placusera niciodata observatiile facute printre randurile cartilor , dar aceste observatii erau cu totul diferite. Nu crezuse niciodata ca o femeie poate patrunde in inima unui barbat cu atata blandete si intelegere.
Cartea avea o eticheta cu numele posesoarei: Hollis Meynell. El a facut rost de o carte de telefon a abonatilor din New York si i-a gasit adresa.
I-a scris si ea i-a raspuns. A doua zi el a trebuit sa se imbarce, dar au continuat sa-si scrie. Timp de 13 luni au continuat sa-si scrie si intre timp dragostea parea ca se infiripase intre ei. Ea refuzase toate insistentele lui de a-i trimite fotografii. Un lucru rau, desigur, dar ea ii oferise urmatoarea explicatie:
“ Daca sentimentele tale pentru mine au o substanta reala si se bazeaza pe sinceritate, nu cred ca mai are importanta cum arat. Sa spunem ca sunt frumoasa! As fi mereu obsedata ca dragostea ta are ca fundament doar frumusetea mea si acest lucru m-ar dezgusta. Sa spunem ca as fi neatragatoare ( si trebuie sa admiti ca acest lucru pare mult mai aproape de realitate). Atunci as crede ca-mi scrii doar pentru ca te simti singur si nu ai pe cineva alaturi. Cand vei veni la New York, ne vom intalni si atunci vei lua o hotarare.”
Urma intalnirea. Hollis Meynell, trebuia sa aibe 30 de ani si sa il astepte, la ora 18 punct, langa biroul de informatii cu un trandafir rosu la rever.
El a ajuns primul, era 18 fara doua minute cand a vazut-o venind spre el. Era inalta,zvelta, iar parul ei blond ii atarna in bucle, acoperindu-i urechile delicate. Avea ochii albastri ca florile si buze frumoase si imbietoare. Imbracata intr-un costum vernil, parea intruchiparea primaverii.
El porni catre ea nemaiobservand ca nu purta nici un trandafir, iar cand se apropie, pe buze ii inflori un zambet provocator.
“Imi blochezi drumul soldat?” murmura ea. Fara sa-si dea seama mai facu un pas spre ea.
Apoi o vazu insa pe Hollis Meynell. Era chiar in spatele fetei si era o femeie de peste 40 de ani, cu parul grizonat strans la spate si acoperit de o palarie veche. Era mai mult decat durdulie, iar picioarele erau incaltate in niste pantofi cu tocul jos. Dar purta la reverul hainei ei cafenii un trandafir rosu.
Fata in costum vernil trecu repede pe langa el. Blanford se simti parca rupt in doua, asa de mare era dorinta lui de a o urma pe fata aceea, dar la fel de arzatoare era si dorinta de a o cunoaste pe femeia al carei spirit il insotise in permanenta si-l ajutase de nenumarate ori.
Locotenentul Bladford nu mai ezita nici o clipa. Poate ca nu va mai fi vorba de dragoste-dar poate vor avea parte de ceva mul mai valoros- de o prietenie pentru care el ii era deja si avea sa-i fie mereu recunoscator. Isi indrepta umerii lati, o saluta, desi chiar si atunci cand ii vorbea simtea cu tarie gustul amar al dezamagirii.
“Sunt locotenentul John Bladford si dvs trebuie sa fiti domnisoara Meynell. Ma bucur ca ne-am intalnit. Pot sa va invit la masa? Chipul femeii se lumina deodata intr-un zambet plin de toleranta.
“ Nu prea stiu despre ce este vorba, fiule-raspunse ea. Dar tanara in costum vernil, care tocmai a trecut pe langa noi, m-a rugat sa-mi pun acest trandafir la haina. Si mi-a spus ca daca o sa ma inviti la masa- sa-ti spun ca te asteapta in restaurantul acela mare de vis-a-vis. Mi-a spus ca acesta este un fel de test. Am si eu doi baieti in armata Unchiului Sam, asa ca nu ma deranjaza daca iti pot face un serviciu.
Sulamith Ish-Kishor
Iti trebuie ceva in plus sa stii sa interpretezi cel mai mic semn (insemnarile dintr-o carte) si sa intuiesti ca te poate duce foarte departe. Pana la urma integritatea si perseverenta iti pot aduce foarte mari satisfactii.
RăspundețiȘtergere